Încă din primii ani ai copilăriei, Alexandra Dogaru a fost atrasă de artă, în special de balet. De aceea a ales să se pregătească în cele mai renumite instituții de profil din România. A urmat Liceul de coregrafie “Floria Capsali”, ca mai apoi să studieze Coregrafia la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică, București. Pentru că visul ei nu era doar să practice baletul, ci să îl și predea, Alexandra a absolvit un master în Management Educațional la Universitatea Dimitrie Cantemir din București și a fondat, împreună cu soțul ei, școala de balet, dans modern, actorie și muzică Dansact Studio.
Alexandra a evoluat pe scene renumite din țară și din străinătate. Printre premiile cu care s-a întors acasă se numără: “Super guest star” – Dubai, “Apreciation Award” – India, “Diploma de excelență” – Canada, Distnicția “Excelență în educație”- India, “Premiul de excelență” – Israel, Marele premiu “Bravissimo” – Germania, Premiul “Tinere talente” – Rep. Dominicană, “Premiul de excelență Nurenberg” – Germania și “Certificat de excelență” – Turcia. În prezent este balerina Teatrului Stela Popescu și are colaborări cu instituții de prestigiu din țară și din străinătate. Cu toate acestea, pasiunea sa cea mai mare rămâne clasa de balet de la Dansact Studio unde îi învață pe micuți arta dansului clasic.